Pe măsură ce sezonul turistic de iarnă începe, Salvamont România vine cu recomandări importante pentru schiori și turiști, pentru a preveni accidentele și a asigura distracția în siguranță pe pârtiile de schi
Structurile județene și locale ale Salvamont vor fi prezente cu 300–500 de salvamontiști în peste 80 de baze și posturi din stațiunile montane, pregătiți să intervină rapid în orice situație de urgență odata cu venirea sezonului de iarnă.

Printre recomandările principale se numără utilizarea unui echipament adecvat, adaptarea vitezei și a traiectoriei la nivelul de pregătire și la condițiile pârtiilor, respectarea marcajelor de dificultate și a indicatoarelor, evitarea mijloacelor improvizate de alunecare, precum pungi sau capace de plastic, și respectarea regulilor de comportament pe pârtie pentru protecția proprie și a altor schiori.

Salvamont recomandă, de asemenea, ca în caz de accident să se anunțe imediat echipele prin Dispeceratul Național Salvamont (0725.826.668 / 0SALVAMONT) sau serviciul 112, să se protejeze locul accidentului, să se acorde suport psihologic și termic persoanei rănite și să nu se intervină fără pregătire medicală, în special în cazurile cu traumatisme la coloană.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.