Ministerul Mediului, prin ministrul Diana Buzoianu, a anunțat numirea lui George Gârbacea în funcția de inspector general al Gărzii Forestiere Naționale, pentru a întări lupta împotriva tăierilor ilegale de lemn și a corupției din domeniul forestier

George Gârbacea este specialist în ecologie forestieră și geofizică, cu studii în Ingineria Mediului, Silvicultură și un doctorat în Geofizică la Universitatea din București, completate de o bursă la Universitatea Aristotel din Salonic. Are peste 18 ani de experiență în cercetare și monitorizare a pădurilor, inclusiv în cadrul Inventarului Forestier Național al României, unde coordonează departamentul de GIS și Fotogrammetrie. De asemenea, George Gârbacea a fost președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și profesor asociat de geofizică la Universitatea din București.
Prioritatea mandatului său va fi combaterea tăierilor ilegale și eliminarea corupției care susține rețelele ilegale din jurul pădurilor. Controalele vor fi ferme și vor viza probleme persistente precum „împăduririle doar pe hârtie”, zonele neadministrate și ariile protejate doar formal.
Reforma se va baza pe digitalizarea completă a proceselor: procese-verbale în teren cu GPS și foto, vizibile în timp real, fără posibilitatea unor aranjamente. În teren vor fi utilizate tehnologii moderne, precum drone cu infraroșu și sisteme inteligente de detectare rapidă a tăierilor ilegale. Efortul vizează creșterea numărului de controale operative, desfășurate de echipe mobile care acționează pe baza datelor, nu a rutinei.
Obiectivul pe termen scurt este toleranță zero față de ilegalități și control real în pădurile României, pentru protejarea resurselor forestiere și a mediului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.