Fetița de 10 ani care a fost înjunghiată de mama ei a fost operată la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara și se află acum sub supraveghere, fiind stabilă, cooperantă, dar foarte speriată!
Medicii au precizat că niciuna dintre răni nu i-a pus viața în pericol.
„Prezenta patru plăgi înjunghiate: una la nivel cervical, două supraclaviculare și una subclaviculară. S-au efectuat investigații și s-au suturat plăgile. Nu au fost afectate vase majore”, a declarat dr. Iulia Bagiu, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Incidentul a avut loc marți seară, când fetița dormea.
Mama, care avea probleme psihice și aflase că soțul ei intenționa să o interneze într-o clinică de psihiatrie, și-a atacat fiica. Tatăl a sosit acasă în acel moment și a sunat imediat la 112.
Fata a fost preluată de un echipaj medical și dusă de urgență la spital, iar mama a fost ridicată de poliție pentru audieri și urmează să fie supusă unei expertize de specialitate.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro