Strada Sforii, a treia cea mai îngustă stradă a Europei, închisă de urgență: risc major de accidentare din cauza tencuielii care cade

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: framey.ro

Primăria Municipiului Brașov anunță închiderea temporară a Străzii Sforii, una dintre cele mai cunoscute atracții turistice ale orașului, după ce specialiștii au constatat că tencuiala de pe clădirile adiacente se desprinde și pune în pericol trecătorii

Decizia a fost luată în regim de urgență de primarul George Scripcaru, în urma evaluărilor realizate de Serviciul pentru Situații de Urgență și Poliția Locală:

Sursa foto: turistulliber.ro

„Pereții clădirilor care delimitează Strada Sforii se află într-o stare avansată de degradare, accentuată de fenomenele meteo recente. Tencuiala care se desprinde reprezintă un pericol real pentru vizitatori și locuitori. În urma constatărilor Serviciului pentru Situații de Urgență și Poliției Locale, am dispus închiderea de urgență a străzii în ambele capete, cu elemente care blochează complet accesul , nu doar cu semnalizări”, a declarat primarul George Scripcaru.

Măsura vine după o perioadă în care fenomenele meteo au accentuat deteriorarea pereților laterali ai străzii. Autoritățile avertizează că zona nu este sigură până la efectuarea lucrărilor de consolidare.

Procesul de intervenție va fi realizat în două etape. În primul rând, zona va fi pusă în siguranță cu ajutorul arhitectului-șef, al specialiștilor Fundației Monumentelor Istorice și al Direcției Județene de Cultură. Ulterior, va fi elaborat un proiect tehnic complet care va include refacerea și consolidarea fațadelor, instalarea unor porți de acces, precum și montarea unui sistem de supraveghere video.

Primăria estimează că Strada Sforii ar putea fi redeschisă în primăvară, în funcție de condițiile meteo. Costurile lucrărilor vor fi acoperite din bugetul local al Municipiului Brașov.

Sursa: Primăria Municipiului Braşov 

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article