Pe 22 noiembrie, Ploieștiul găzduiește pentru prima dată Forumul MERITO Muntenia, ajuns la ediția a patra, un eveniment dedicat profesorilor, directorilor, studenților și elevilor de profil pedagogic interesați de învățarea conceptelor abstracte și de planificarea didactică adaptată nivelului elevilor
Tema ediției din 2025 este „Cum facilităm învățarea conceptelor abstracte?”, cu accent pe traseul de la competențele din programă la activități eficiente de predare-învățare.
Evenimentul se desfășoară la Teatrul „Toma Caragiu” și Colegiul Național „I. L. Caragiale”, cu participare fizică exclusivă. Accesul este gratuit, în limita celor aproximativ 200 de locuri, pe baza înscrierii prealabile până la 18 noiembrie. Completarea formularului echivalează cu confirmarea participării.
Un forum pentru profesori, construit de profesori
Programul propune o zi întreagă de activități interactive, sesiuni plenare și ateliere derulate în paralel, facilitate de profesori MERITO și cadre didactice din toată țara. Atelierele, cu durată de aproximativ cinci ore, sunt organizate pe niveluri de învățământ și arii curriculare, de la educație timpurie până la liceu, acoperind domenii precum:
- literație, limbă și comunicare;
- matematică și științe (STEM);
- educație economică;
- transdisciplinaritate artă–filosofie–tehnologie;
- leadership educațional;
- învățare prin storytelling și contexte experiențiale.
Participanții vor explora strategii validate pentru predarea conceptelor abstracte, etapele învățării profunde, transferul în situații noi, instrumente didactice utile și abordări interdisciplinare.
Forumul debutează la ora 8:30 cu înregistrarea participanților, urmată de deschiderea oficială și o sesiune științifică introductivă, susținută de specialiști și profesori MERITO. Atelierele se desfășoară în două sesiuni (dimineață și după-amiază), iar evenimentul se încheie cu o plenară finală, concluzii, feedback și înmânarea certificatelor de participare.
Organizatorii asigură cafeaua, materialele de lucru și suportul logistic, însă nu asigură cazarea, mesele sau transportul. Participanții vor primi un card de reducere de 20% la restaurantele din apropierea Colegiului Național „I. L. Caragiale”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.