Modificări în Codul Rutier! Ce vehicule vor putea fi conduse cu permis categoria B?

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Schimbări importante pentru șoferi! Ce vehicule pot fi conduse acum daca ai categoria B?

Șoferii din România primesc vești importante odată cu noile modificări aduse Codului Rutier.

Categoria B va permite conducerea unor noi tipuri de vehicule, în urma implementării unei Directive Europene actualizate.

În prezent, permisul categoria B oferă dreptul de a conduce vehicule cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone. Noua directivă ridică limita la 4.250 kg, facilitând astfel conducerea unor autorulote sau vehicule de transport de dimensiuni reduse, care anterior necesitau un permis special.

Regula se aplică doar vehiculelor electrice și hibride

Creșterea limitei de greutate nu vizează autovehiculele clasice cu motoare pe benzină sau motorină. Extinderea se aplică exclusiv vehiculelor electrice sau hibride, iar beneficiarii trebuie să dețină permis categoria B de cel puțin doi ani.

Pentru obținerea categoriei B Extins nu este necesară susținerea unui examen, ci doar finalizarea unui curs practic într-o școală de șoferi autorizată.

La final, participanții primesc o adeverință cu ajutorul căreia pot solicita preschimbarea actului.

Directiva Europeană aduce și o schimbare majoră privind forma permisului de conducere. Documentul fizic va fi treptat completat de o versiune digitală, accesibilă printr-o aplicație mobilă.

Șoferii vor putea dovedi dreptul de a conduce direct de pe telefon, însă varianta tipărită a permisului nu va dispărea complet.

Aceste modificări au ca scop adaptarea legislației la evoluția tehnologiei și facilitarea tranziției către vehiculele nepoluante.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article