Ultimul domnitor al Moldovei revine acasă: Grigore Alexandru Ghica va fi înmormântat la Iași, la 168 de ani de la moarte

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Ministerul Culturii

Un moment de profundă încărcătură istorică și emoțională are loc în aceste zile: rămășițele pământești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica, ultimul conducător al Moldovei, s-au întors în țară după mai bine de un secol și jumătate

Sicriul cu osemintele domnitorului Grigore Alexandru a fost adus aseară din Paris, împlinind destinul unui român care a marcat istoria modernizării statului român. După sosirea în România, sicriul domnitorului a fost depus la Biserica „Sfinții Mihail și Gavril” din curtea Jandarmeriei Române, instituție pe care chiar el a înființat-o în secolul al XIX-lea, după modelul francez. În drumul spre Iași, cortegiul funerar va opri la Opera Națională București, Palatul Cotroceni și Focșani, locuri simbolice pentru istoria și cultura românească.

Sursa foto: Ministerul Culturii


La slujba memorială organizată la București au fost prezenți ministrul Culturii, Demeter András István, membri ai Familiei Ghica, ambasadori, reprezentanți ai Jandarmeriei Române și numeroși cetățeni care au dorit să aducă un omagiu ultimului domnitor al Moldovei. Ministrul culturii a subliniat importanța respectului față de înaintași:

„trebuie să onorăm memoria celor care au avut curaj şi putere ca, în perioade de criză, să schimbe ţara în bine”.

Sursa foto: Ministerul Culturii

Prin acest gest, România aduce acasă o parte din propria sa istorie. Grigore Alexandru Ghica va fi înhumat la Iași, cu onoruri militare, în semn de recunoștință pentru contribuțiile sale la modernizarea statului și pentru moștenirea pe care a lăsat-o generațiilor următoare.


Evenimentele dedicate reîntoarcerii domnitorului sunt organizate de Jandarmeria Română și Familia Ghica, în parteneriat cu Opera Națională București, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Focșani, TAROM și Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Administrației Prezidențiale, Ambasadei României la Paris și Palatului Culturii din Iași.

Sursa foto: Ministerul Culturii

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article