Ministerul Mediului anunță lansarea în consultare publică a unui proiect de Ordin care modifică și completează Ordinul nr. 1818/2020, document ce stabilește indicii de calitate a aerului și modul în care publicul este informat despre nivelul de poluare din România
Prin această actualizare, România va trece de la raportarea bazată pe media poluanților din ultimele 24 de ore la afișarea datelor orare, în timp real, conform metodologiilor europene.
„Calitatea aerului este unul dintre cei mai importanți indicatori de sănătate publică. Actualizarea acestui ordin nu este doar o măsură tehnică, ci un pas esențial pentru a furniza cetățenilor informații corecte, comparabile la nivel european și ușor de înțeles. Acum câteva săptămâni, în timp ce în 3 cartiere din București nu se putea respira pe stradă din cauza unui incendiu la o hală, senzorii oficiali erau toți verzi. De ce? Pentru că astăzi ei măsoară media poluanților în ultimele 24 de ore – așa cum au fost stabilite normele tehnice acum prea mulți ani. Or, oamenii se uită pe aceste date pentru a afla ce aer respiră în acel moment. Astăzi am pus în transparență modificarea ordinului Ministerului Mediului tocmai pentru a se prelua pe viitor mediile orare, nu la 24 de ore. Datele orare, bazate pe metodologii armonizate la nivelul Uniunii Europene, ne permit să reacționăm mai rapid și mai eficient în protejarea sănătății populației”, a precizat ministra Diana Buzoianu.
Actualizarea ordinului reprezintă un pas major spre transparență și informare corectă, aliniind România la standardele europene privind calitatea aerului și raportarea datelor în timp real.
Principalele modificări propuse:
- trecerea de la media pe 24 de ore la calculul orar al indicelui de calitate a aerului;
- actualizarea domeniilor de concentrație pentru principalii poluanți (PM₂.₅, PM₁₀, NO₂, O₃, SO₂), în conformitate cu metodologia europeană EAQI revizuită;
- introducerea de mesaje clare pentru populație, corespunzătoare fiecărui nivel al indicelui – de la „Calitatea aerului este bună” până la „Evitați activitățile fizice în aer liber”;
- armonizarea completă cu standardele Uniunii Europene privind raportarea datelor în timp real către Comisia Europeană și Agenția Europeană de Mediu (AEM).
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.