Moţiunea echipei lui Sorin Grindeanu pentru Congresul PSD care va avea loc vineri se doreşte ”reformă raţională şi profundă – o schimbare de abordare”. ”Reforma internă, începută prin această moţiune, este şi un exerciţiu de onestitate. Ne recunoaştem greşelile şi nu le repetăm. Ne modernizăm fără să ne pierdem identitatea. Rămânem partidul echilibrului şi al decenţei. Congresul PSD 2025 trebuie să consacre o nouă etapă a partidului, definită de claritate doctrinară, modernizare internă, solidaritate atât naţională, cât şi europeană”, se arată în document.
Echipa condusă de Sorin Grindeanu a prezentat moțiunea politică ce va fi supusă votului Congresului PSD, un document amplu care trasează direcțiile strategice și ideologice pentru următorii ani. Sub titlul „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună!”, moțiunea propune o reformă internă profundă, bazată pe merit, responsabilitate și recredibilizarea partidului în fața electoratului.
- PSD, între tradiție și modernizare
- Reforma internă și deschiderea către generațiile tinere
- România, partener lucid în Uniunea Europeană
- PSD, între eficiență și emoție politică
- Un nou model de stat și o viziune anti-austeritate
- Pact pentru descentralizare și reforma educației
- Social-democrația responsabilă – între stabilitate și justiție socială
PSD, între tradiție și modernizare
Documentul semnat de Sorin Grindeanu subliniază că partidul își propune să se modernizeze fără a-și pierde identitatea și valorile tradiționale. Mesajul central este clar: PSD trebuie să rămână „partidul echilibrului și al decenței”, capabil să combine progresul cu moralitatea și solidaritatea cu performanța economică.
În moțiune se afirmă că social-democrația viitorului trebuie să fie „lucidă, echilibrată și empatică”, orientată către o Românie care să îmbine libertatea cu protecția, competiția cu echitatea și tradiția cu inovația.
Reforma internă și deschiderea către generațiile tinere
Unul dintre obiectivele centrale ale moțiunii Grindeanu este transformarea PSD într-un partid meritocratic, bazat pe competență și idei. Documentul propune deschiderea formațiunii către tineri, profesioniști, mediul academic și societatea civilă.
„Schimbarea nu înseamnă înlocuirea oamenilor, ci înlocuirea inerției cu inspirația”, se arată în text. Grindeanu subliniază că PSD trebuie să devină un „spațiu de competență și idei”, în care performanța politică să fie măsurată prin implicare, rezultate și vizibilitate comunitară.
România, partener lucid în Uniunea Europeană
Moțiunea reafirmă angajamentul PSD față de valorile europene și euroatlantice, dar subliniază că România trebuie să fie un „partener lucid”, nu un „elev ascultător” al Uniunii Europene.
Grindeanu propune ca PSD să devină „purtătorul de cuvânt al unei noi stângi pragmatice” în Europa de Est — una care apără munca și echitatea socială, fără a renunța la competitivitate. România, afirmă documentul, trebuie să fie „laboratorul reconstrucției social-democrației europene”, un exemplu de echilibru între modernitate și solidaritate.
PSD, între eficiență și emoție politică
Sorin Grindeanu recunoaște în moțiune că partidul are o problemă de percepție publică — este considerat competent, dar lipsit de emoție. „Suntem un partid perceput ca eficient, dar care nu creează emoție”, notează liderul interimar.
El atrage atenția că PSD trebuie să învețe din nou „să vorbească pe limba oamenilor”, să explice politicile publice într-un mod empatic și accesibil, pentru a reconstrui încrederea electoratului.
De asemenea, Grindeanu propune introducerea unui sistem intern de evaluare a liderilor, bazat pe implicarea civică, impactul electoral și activitatea comunitară, pentru a stimula responsabilitatea și transparența.
Un nou model de stat și o viziune anti-austeritate
Capitole importante ale moțiunii vizează reforma statului și respingerea politicilor de austeritate. PSD propune o administrație bazată pe competență, digitalizare și profesionalism, cu funcționari publici respectați și bine pregătiți.
În privința economiei, Grindeanu respinge ideea austerității ca soluție la deficitul bugetar. „Un stat nu se eficientizează prin renunțare, ci prin reformă inteligentă”, se arată în document. PSD propune o fiscalitate progresivă moderată, combaterea evaziunii și stimularea investițiilor locale.
„România trebuie să-și mențină deficitul sub control, dar nu prin tăieri arbitrare, ci prin prioritizare, digitalizare și o fiscalitate corectă”, precizează moțiunea.
Pact pentru descentralizare și reforma educației
Moțiunea Grindeanu include un Pact Național pentru Descentralizare, menit să clarifice competențele dintre administrațiile centrale și locale, reducând birocrația și suprapunerile instituționale.
În ceea ce privește educația, documentul propune o strategie pe 20 de ani, axată pe reducerea abandonului școlar, digitalizarea inteligentă a sistemului, modernizarea școlilor de meserii și sprijinirea profesorilor.
Totodată, PSD se angajează să creeze un cadru național de reglementare pentru inteligența artificială, aliniat standardelor europene, pentru a preveni manipularea datelor și discriminarea algoritmică.
Social-democrația responsabilă – între stabilitate și justiție socială
În finalul documentului, Sorin Grindeanu reamintește că PSD trebuie să rămână „partidul care apără echilibrul României”. Moțiunea pune accent pe o guvernare bazată pe responsabilitate și empatie, respingând populismul și radicalismul.
„Progresul nu se obține prin austeritate, ci prin înțelepciune și echitate. O guvernare bună nu este cea care adună aplauze, ci cea care aduce rezultate concrete pentru oameni – școli reparate, spitale funcționale, pensii echitabile și locuri de muncă stabile”, subliniază documentul.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.