Un apel la 112 a adus, recent, pompierilor din cadrul ISU Bacău o misiune mai puțin obișnuită, dar plină de emoție: o pisicuță căzuse într-o fântână secată și mieuna neputincioasă după ajutor
Echipajul de intervenție a ajuns rapid la fața locului și, cu răbdare și grijă, salvatorii au coborât în adânc pentru a scoate la suprafață micuța felină. După câteva momente de tensiune, liniștea a fost spartă de un murmur de bucurie – pisicuța era salvată!
Printre cei care au privit intervenția cu sufletul la gură s-a aflat și un băiețel, care, copleșit de emoție, a spus hotărât:
„O iau eu acasă. Promit că o voi îngriji!”
Cuvintele sale au adus zâmbete pe fețele pompierilor, iar oboseala misiunii a dispărut într-o clipă
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.