Colegiul Medicilor Buzău, revoltat după moartea doctoriței Ștefania Szabo: „Val de ură fără precedent la adresa medicilor”
Doctorița Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, a fost găsită decedată în Camera de Gardă a secției de Chirurgie, după ce, în cursul nopții, a efectuat un consult. Dimineața, colegii au descoperit că nu mai era în viață.
La câteva zile de la tragedie, președintele Colegiului Medicilor Buzău, Dragoș Porumb, a transmis prima reacție publică, exprimându-și profundul regret și indignarea față de valul de ură și comentarii răutăcioase îndreptate împotriva doctoriței și, mai larg, asupra corpului medical.
Colegiul Medicilor: munca și sacrificiul doctoriței Ștefania Szabo ignorate
Într-un mesaj public, Colegiul Medicilor Buzău a atras atenția asupra lipsei protecției legale pentru medici împotriva agresiunilor verbale și online.
Numeroase persoane au criticat modul în care doctorița se îngrijea, ignorând devotamentul, munca de la spital și implicarea ei în comunitate.

Ștefania Szabo era apreciată nu doar pentru rolul său de director medical, ci și pentru activitatea voluntară în caravanele medicale organizate în județ, unde, în fiecare sfârșit de săptămână, oferea consultații pacienților din mediul rural alături de alți specialiști.
„Nu am postat nimic până acum, pentru a lăsa lucrurile să se așeze. Această moarte a scos la iveală o serie de aspecte sociale. Nu am văzut până acum un val de ură atât de mare la adresa corpului medical. Nu a contat munca enormă din spital, implicarea în caravane sau stresul de la conducere. Unii oameni judecă medicii după aparențe sau felul în care arată. Din păcate, statul nu oferă nicio protecție legală împotriva acestor agresiuni”, a scris Dragoș Porumb.
Apel pentru reguli și protecție legală
Președintele Colegiului a subliniat că sistemul medical are nevoie de cadrul legal corespunzător, prin protocoale clare, legea malpraxisului și criterii precise pentru urgențe, pentru a preveni supraaglomerarea camerelor de gardă și situațiile care pot pune medicii sub presiune.
De asemenea, a cerut ca speculațiile privind cauza morții doctoriței să fie evitate:
„Ar trebui să lăsăm autoritățile să-și facă treaba fără a emite ipoteze. Există un cumul de factori care au dus la deces, dar până la finalizarea anchetei nu putem spune nimic. Ar fi fost bine să fie sprijinită mai mult de prieteni și colegi în momentele dificile… păcat că s-a sfârșit așa. Dumnezeu să o odihnească!”

Mai multe ştiri pe republikanews.ro