Brașovul devine gazda celui mai mare hub de biodiversitate urbană din România

Constantin Corina
1 Min Read

Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Asociația Act for Tomorrow, anunță o amplă acțiune de plantare care va transforma zona din jurul CATTIA într-o veritabilă pădure urbană, începând cu data de 1 noiembrie 2025

Proiectul, susținut de peste 300 de voluntari brașoveni, marchează înființarea celui mai mare hub pentru biodiversitate din România, o inițiativă ecologică menită să aducă beneficii mediului, dar și comunității locale.

Pe o suprafață de aproximativ două hectare, vor fi plantați peste 15.000 de arbori și arbuști dintr-un mix de 12 specii autohtone, printre care: stejar pedunculat, gorun, frasin, ulm, paltin de munte, carpen, sânger, lemn câinesc, lavandă și berberis.

Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, proiectul include amenajarea unei păduri urbane, a două aliniamente cu 200 de arbori maturi și a unor insule verzi cu arbuști și plante perene care vor susține biodiversitatea locală.

Acțiunea face parte din strategia municipalității de extindere a zonelor verzi și de combatere a efectelor schimbărilor climatice prin proiecte de reîmpădurire urbană.

Persoanele interesate să participe la activitatea de plantare se pot înscrie prin completarea formularului disponibil online la adresa: https://forms.gle/DUe5CsSZFg9Q7EQ36.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article