Doliu pentru Andrei Ștefănescu! Tatăl prezentatorului s-a stins din viață: „I-am promis că vom mai vedea un meci împreună…”
Andrei Ștefănescu trece printr-o perioadă extrem de dificilă.
Prezentatorul TV și-a pierdut tatăl, iar vestea tristă l-a devastat complet. Cei doi aveau o relație foarte apropiată, iar înainte ca bărbatul să se stingă, Andrei îi făcuse o promisiune pe care, din păcate, nu a mai reușit să o împlinească.
Andrei Ștefănescu a împărtășit durerea pierderii printr-un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare. Într-o fotografie alături de tatăl său, făcută pe stadion, Andrei a scris un text care i-a impresionat până la lacrimi pe fanii săi.
Tatăl său era un mare suporter al echipei FC Rapid, iar meciurile urmărite împreună deveniseră o adevărată tradiție de familie.
„Astăzi m-am despărțit de tatăl meu drag… I-am promis că vom mai vedea un meci împreună. Sunt sigur că de acolo, de sus, este lângă mine și Ayan. Dumnezeu să te odihnească, eroul meu!”, a scris Andrei Ștefănescu pe Instagram.
Vestea pierderii a fost anunțată și pe stadion, luni seară, în timpul partidei Rapid – Unirea Slobozia, în semn de omagiu pentru suporterul devotat.
Momentan, prezentatorul nu a oferit detalii despre cauza decesului.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro