Ministerul Sănătății anunță extinderea rețelei de caravane medicale pentru a asigura servicii de prevenție și screening în toate regiunile țării, inclusiv în zonele rurale izolate
Măsura are ca scop principal creșterea accesului la servicii medicale esențiale pentru toți românii, indiferent de statutul social sau locul de reședință.

Extinderea rețelei caravanelor medicale și decontarea serviciilor oferite de acestea prin CNAS reprezintă următorul pas firesc în direcția potrivită. Mai exact, cabinetele medicale mobile de prevenție și screening pentru boli grave vor fi organizate de spitale în parteneriat cu asociații și organizații locale.– transmie Ministerul Sănătății.
Prin noul program, cabinetele medicale mobile vor fi organizate de spitale în parteneriat cu asociații și organizații locale, iar serviciile oferite vor fi decontate prin CNAS. Din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate vor fi acoperite consultațiile, spitalizările de zi, investigațiile și procedurile diagnostice și terapeutice, oferite de medici specialiști în sistem de asistență medicală mobilă.
De asemenea, Ministerul anunță extinderea rețelei de autospeciale pentru screening oncologic, destinate atât persoanelor asigurate, cât și celor neasigurate, cu prioritate în localitățile fără acces la servicii medicale.
Prin această inițiativă, Ministerul Sănătății urmărește să reducă inegalitățile în accesul la îngrijire, consolidând prevenția ca pilon esențial al unui sistem medical echitabil.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.