Fostul solist al trupei Lostprophets, Ian Watkins, a murit în urma unui atac în închisoare, potrivit unor surse din cadrul sistemului penitenciar din Marea Britanie, conform BBC
Poliția din West Yorkshire a confirmat că doi bărbați, cu vârste de 25 și 43 de ani, au fost arestați sub suspiciunea de omor.
Ian Watkins, în vârstă de 48 de ani, era încarcerat la HMP Wakefield, unde executa o pedeapsă de 29 de ani de închisoare pentru o serie de infracțiuni sexuale grave asupra minorilor, inclusiv tentativă de viol asupra unui bebeluș.

Poliția a fost chemată sâmbătă dimineață la închisoare, după ce a fost raportat un atac violent asupra unui deținut, care a fost declarat decedat la fața locului.
Un purtător de cuvânt al Serviciului Penitenciar britanic a declarat că instituția este „conștientă de incident, dar nu poate oferi mai multe detalii până la finalizarea anchetei poliției”, conform sursei citate.
Ian Watkins fusese anterior victima unui alt atac în august 2023, însă atunci rănile nu i-au pus viața în pericol.
Moartea sa survine la mai puțin de două săptămâni după publicarea unui raport oficial privind condițiile din penitenciarul Wakefield, care semnala o creștere accentuată a violenței în interiorul unității și un climat de insecuritate pentru deținuții mai în vârstă, în special pentru cei condamnați pentru infracțiuni sexuale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.