Peste 3.800 de intervenții gestionate de structurile MAI în ultimele 24 de ore

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Interne, Romania

Ministerul Afacerilor Interne(MAI) a anunțat că, în ultimele 24 de ore, structurile sale operative au intervenit în peste 3.850 de situații la nivel național, acționând pentru siguranța cetățenilor și protejarea comunităților

Pompierii salvatori au desfășurat 1.612 intervenții, dintre care 1.050 au vizat acordarea asistenței medicale de urgență prin echipajele SMURD. De asemenea, au fost gestionate 289 de misiuni pentru limitarea și înlăturarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice, iar opt persoane au fost salvate din situații critice.

FOTO: MAI facebook

Pe linie de ordine publică, structurile MAI au derulat 2.246 de acțiuni în întreaga țară. În urma acestora, au fost constatate 656 de posibile infracțiuni, au fost dispuse 77 de măsuri preventive și 153 de persoane au fost prinse în flagrant delict. Totodată, polițiștii au reținut 374 de permise de conducere pentru abateri grave de la regulile de circulație.

Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Din cauza ploilor abundente, circulația rutieră este afectată în mai multe zone ale țării. Traficul este închis pe DN 2A, în județul Constanța, iar pe DJ 222, în județul Tulcea, se circulă cu dificultate.

Echipajele Ministerului Afacerilor Interne intervin în continuare în județele Constanța, Ilfov, Ialomița, Tulcea și în municipiul București pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo.

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările în zonele afectate, să nu traverseze acumulările de apă și să urmeze cu strictețe indicațiile forțelor de ordine.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article