Garda Națională de Mediu a dispus închiderea temporară a unei instalații din Rafinăria Năvodari, după detectarea unei scurgeri de amoniac

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Garda Naţională de Mediu

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Constanța au desfășurat, între 9 septembrie și 6 octombrie 2025, un amplu control la rafinăria din Năvodari, obiectiv încadrat la nivel superior SEVESO, în urma numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind mirosul înțepător resimțit în zonă, mai ales pe timpul nopții

Sursa foto: Garda Naţională de Mediu

În urma verificărilor, au fost identificate nereguli majore, printre care: coroziuni, neetanșeități și o scurgere de amoniac în instalația de frig, precum și lipsa notificării autorităților de mediu, deși pierderea de amoniac fusese descoperită încă din luna iulie 2025.

Amoniacul, substanță toxică și iritantă, a fost consumat în cantități neobișnuit de mari – doar în luna septembrie, rafinăria a achiziționat aproximativ 7.000 kg, indiciu clar al unei pierderi în sistem. În plus, comisarii GNM au constatat eliberări necontrolate de gaze și substanțe periculoase în atmosferă și sol, cauzate de starea tehnică degradată a instalațiilor.

Ca urmare, Garda Națională de Mediu a dispus oprirea, în termen de 72 de ore, a instalației de frig, pentru punerea acesteia în siguranță și remedierea scurgerii de amoniac – măsură considerată prioritară.

Totodată, instituția a solicitat revizuirea Autorizației Integrate de Mediu pentru includerea fluxului de amoniac și a cerut operatorului prezentarea documentelor de achiziție și a rapoartelor privind incidentele tehnice din perioada iulie–septembrie 2025.

Pentru nerespectarea obligației de notificare imediată a autorităților și întârzierea luării măsurilor de conformare, societatea riscă o sancțiune între 150.000 și 500.000 lei.

Sursa: Garda de Mediu Romania

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article