Peste 400 de manifestanți reținuți în timpul protestelor organizate de gruparea Palestine Action în Londra

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Cel puțin 442 de persoane au fost arestate în centrul Londrei în timpul protestelor de susținere a grupării interzise Palestine Action, a anunțat Poliția Metropolitană!

Potrivit organizatorilor mișcării Defend Our Juries, aproximativ 1.000 de persoane au participat la manifestațiile organizate în sprijinul Palestine Action, grup declarat ilegal de guvernul britanic în luna iulie, care a interzis orice formă de afiliere sau susținere a acestuia.

Protestele au avut loc în ciuda apelurilor venite din partea miniștrilor și a poliției, care ceruseră amânarea acestora după atacul sângeros asupra unei sinagogi din Manchester, produs joi.

Liderul Partidului Laburist, Keir Starmer, a îndemnat participanții să „respecte durerea comunității evreiești din Marea Britanie”, în timp ce mai multe personalități evreiești au criticat decizia de a continua manifestațiile.

Zoe Cohen, membră a grupului Defend Our Juries, a declarat că, deși este evreică și „plânge după atacul îngrozitor asupra sinagogii”, suferă și „pentru sutele de mii de palestinieni care au fost uciși, strămutați și înfometați în Gaza”.


„Cred că putem arăta compasiune și deschidere față de toate victimele atrocităților comise de ambele părți”, a adăugat aceasta.

Într-un comunicat emis în timpul protestului, Cohen a precizat că „dacă veghea de astăzi ar fi fost anulată, ar fi însemnat să lăsăm teroarea să învingă”.

Potrivit celei mai recente informări a Poliției Metropolitane, „până la ora 18:30 BST, au fost arestate 442 de persoane pentru susținerea unei organizații interzise”.

Sâmbătă dimineață, poliția a menționat că majoritatea celor rămași în Trafalgar Square erau spectatori care nu afișau simboluri de sprijin pentru Palestine Action.

În același timp, un alt grup de manifestanți s-a adunat în zona Whitehall, blocând traficul și încercând să mărșăluiască spre Trafalgar Square și apoi spre Parliament Square, moment în care forțele de ordine au intervenit pentru a dispersa mulțimea.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article