Constanța celebrează arta pe 26 septembrie 2025: Finisajul Bienalei Naționale de Pictură

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Primăria Constanța

Constanța devine, din nou, capitala artei vizuale. Vineri, 26 septembrie 2025, de la ora 14:00, la Muzeul de Artă are loc finisajul celei de-a treia ediții a Bienalei Naționale de Pictură Constanța

Expoziția din acest an reunește 100 de lucrări semnate de 100 de artiști plastici, selectați din peste 250 de înscriși. Lucrările pot fi admirate pe simezele muzeului în perioada 2 iulie – 30 septembrie 2025, marcând unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artelor vizuale din România.

Recital cameral la deschidere

Evenimentul va fi deschis de un recital instrumental cameral intitulat „Peisaje muzicale, un Jurnal sonor al emoției”. Trio-ul format din Ioana Crudu (vioară), Simion Crudu (violă) și Andreea Bratu (pian) propune publicului o călătorie muzicală intensă, în care fiecare lucrare devine o filă dintr-un jurnal afectiv ce îmbină stiluri și emoții diverse.

În cadrul finisajului vor fi decernate premiile oficiale ale Bienalei Naționale de Pictură Constanța – 2025:

  • Premiul I, II și III
  • O mențiune
  • Două premii speciale: Premiul special al juriului și Premiul special al Consiliului Județean Constanța

Lucrarea premiată cu Premiul I va intra în colecția permanentă a Muzeului de Artă Constanța, consolidând patrimoniul artistic local. Tot atunci va fi lansat și Catalogul Bienalei, pe care îl va primi fiecare artist participant.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article