Vineri dimineaţa are loc la Palatul Victoriei şedinţa coaliţiei, pentru rectificarea bugetară, care ar urma să intre în şedinţa de Guvern programată să înceapă la ora 10.00.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că rectificarea bugetară este una „destul de tensionată”, din cauza presiunilor venite din zona investițiilor. Documentul urmează să fie publicat în transparență decizională cel târziu vineri dimineață și va fi supus consultării publice.
Declarațiile premierului Ilie Bolojan
„Această rectificare va fi demarată practic în cursul zilei de mâine și cel mai târziu vineri dimineață va fi publicată în transparență decizională”, a afirmat șeful Guvernului.
El a adăugat că, cel mai târziu marți, Executivul va fi convocat într-o ședință extraordinară pentru a aproba rectificarea, care vizează asigurarea plăților curente, completarea fondurilor necesare pentru asistența socială și suplimentarea ușoară a investițiilor.
Presiuni bugetare din fondurile europene
Premierul a explicat că România a semnat contracte în valoare de aproximativ 40 de miliarde de euro, aproape dublu față de cele 20 de miliarde alocate inițial prin granturi și împrumuturi europene.
„Asta înseamnă presiuni puternice pe buget atât anul acesta, cât și anul următor. Pentru a putea aloca sume suplimentare investițiilor, în special pentru supracontractările din PNRR, este nevoie să reducem cheltuielile de funcționare. Practic, toți banii economisiți suplimentar anul viitor vor fi direcționați către finalizarea proiectelor de investiții din programul PNRR”, a precizat Bolojan.
Investiții vizate prin rectificare
Printre domeniile prioritare se numără renovarea școlilor, dotarea unităților de învățământ și proiectele de eficiență energetică. Premierul a subliniat că lucrările sunt deja începute în numeroase localități din țară, iar Guvernul trebuie să asigure resursele financiare necesare pentru finalizarea lor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.