Primăria Piatra-Neamț a decis retragerea trotinetelor electrice de pe străzile orașului

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read
Primăria municipiului Piatra-Neamț

Primăria municipiului Piatra-Neamț a decis!

Trotinetele electrice, considerate în ultimii ani un mijloc de transport rapid și accesibil în orașe, au atras atât tinerii, cât și adulții. Însă, pe lângă utilitate, ele pot fi extrem de periculoase, iar numărul accidentelor a crescut alarmant.

Ca urmare a unei tragedii recente, Piatra-Neamț a decis să retragă complet trotinetele electrice de pe domeniul public. Primarul Adrian Niță a dispus oprirea acordului de amplasare al firmei care închiria aceste vehicule, pentru a preveni repetarea unor evenimente dramatice.

„Am demarat procedurile legale pentru retragerea acordului de amplasare al firmei ce închiriază trotinete electrice în Piatra-Neamț, astfel încât asemenea tragedii să nu mai umbrească viețile noastre”, a declarat edilul.

Decizia vine după ce, doar în primele șapte luni ale acestui an, județul Neamț a înregistrat șapte accidente grave cu trotinete electrice, comparativ cu unul singur în aceeași perioadă a anului trecut. La nivel național, în 2025 au avut loc peste 1.500 de accidente, soldate cu șapte decese și peste 1.600 de răniți.

Tragedia care a declanșat această măsură s-a produs pe 13 septembrie 2025, pe strada Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț. Un băiat de 15 ani s-a dezechilibrat pe trotinetă și a căzut pe carosabil. Transportat de urgență la spital, adolescentul a decedat.

Poliția a emis un comunicat:
„La data de 13 septembrie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier. În urma verificărilor, s-a stabilit că un minor de 15 ani, în timp ce se deplasa pe trotinetă electrică pe strada Ștefan cel Mare, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil. Minorul a fost transportat la spital, unde, din păcate, a fost declarat decedat.”

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale accidentului.

Primăria municipiului Piatra-Neamț

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article