Jurnaliştii republikanews.ro au reuşit să afle adevărul despre moartea directorul hotelului Prahova Plaza, din Ploiești, Răzvan Toader.Tot ce se ştie până în prezent este că acesta a ajuns  în noaptea de miercuri spre joi la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. A fost preluat în stare critică de la hotel și dus la spital. Când a ajuns pe mâna medicilor, acesta se afla în stop cardio-respirator şi nu s-a mai putut face nimic pentru el.

Ce nu se ştie este cauza care a condus la stopul cardio-respirator. Un apropiat al lui Răzvan Toader a avut curajul să rupă tăcerea şi să vorbească despre adevărata cauză care ar fi condus la moartea tânărului director.

Se pare că acesta era foarte stresat din cauza salariilor întârziate ale angajaţilor.

Iată declaraţia apropiatului directorului Răzvan Toader:

” Ştiu că s-a întors la hotel pentru  a rezolva niste probleme. Răzvan s-a dus la patron şi l-a întrebat ce se va întâmpla cu salariile oamenilor,că toate se sparg în capul lui şi nu mai poate. După câteva minute a picat,intrând în stop-cardio respirator. A fost sunată Salvarea şi a fost dus de urgenţă la spital, unde s-a şi stins câteva ore mai târziu”, a mărturist cunoştinţa lui Răzvan Toader

În urma sa au rămas soţia şi o fetiţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *