Când te aventurezi în zona de munte, fie şi în zonele populate cum sunt cele de pe lângă hoteluri, te aştepţi să vezi şi lucruri mai puţin obişnuite. Cu toate acestea, nimeni nu s-a aşteptat ca în zona unui hotel din oina castelului Peleş să vadă doi miştreţi.
Se pare că fioroasele animale au fost zărite încă de la începutul săptâmânii făcându-şi veacul prin zonă. Turiştii şi localnicii au alertat autorităţile care au luat imediat măsuri. Cele două animale, de aproximativ 100 de kilograme fiecare, au fost tranchilizate, capturate şi apoi eliberate în pădure, departe de turişti şi localnici.
„S-a întâmplat să apară 2 porci de aproximativ 80 – 100 de kg în parcul central de la Sinaia. După ce se pare că au fost văzuţi şi pe la Peleş au coborât după mâncare. Nu erau periculoşi, dar trebuiau extraşi din zonă şi relocaţi pentru că nu se ştie niciodată cum reacţionează în prezenţa omului” a declarat pentru prahova-news.ro medicul Cosmin Mateescu.
sursa prahova-news.ro
sursa foto B1.ro/ Wikimedia Commons