Ministerul Mediului organizează dezbatere publică pentru desemnarea inspectorilor șefi ai Gărzilor Forestiere

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto:Ministerul Mediului - România

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) continuă dialogul cu societatea civilă pentru protejarea pădurilor din România, prin organizarea unei dezbateri publice pe tema desemnării celor cinci inspectori șefi temporari ai Gărzilor Forestiere teritoriale din Brașov, București, Focșani, Oradea și Timișoara


Evenimentul va avea loc luni, 15 septembrie, începând cu ora 14:00, și se va desfășura atât în format fizic, cât și online. La dezbatere vor participa ministra Diana Buzoianu și membrii conducerii Gărzii Forestiere Naționale, alături de reprezentanți ai societății civile.


De asemenea, în cadrul procedurii au fost depuse 31 de dosare, dintre care 27 au fost validate, iar candidații au susținut interviuri înregistrate care vor fi publicate pe canalul oficial de YouTube al MMAP după finalizarea procesului de selecție. Participarea fizică este condiționată de înscrierea prealabilă și de disponibilitatea locurilor, în timp ce cei care aleg să participe prin videoconferință vor primi ulterior linkul de conectare. Înscrierile sunt deschise până duminică, 14 septembrie 2025, ora 20:00.

Înscrierile se fac prin completarea formularului, până duminică, 14 septembrie 2025, ora 20:00 iar dezbaterea va avea loc la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Sala Consiliu (parter), cu participare fizică în ordinea înscrierilor și în limita locurilor disponibile.

Share This Article