Spectacol baschetbalistic la Ploiești! Petrolul întâlnește Dinamo și CSU Sibiu, în amicale, la Sala Sporturilor Olimpia

Erika Stoica
1 Min Read

Baschetul de nivel înalt revine în acest weekend la Sala Sporturilor „Olimpia”, unde CSM BBA Petrolul Ploiești va disputa primele partide de verificare pe teren propriu din această perioadă de pregătire. Publicul ploieștean va avea ocazia să vadă la lucru favoriții în compania a două dintre cele mai puternice echipe din Liga Națională: Dinamo București și CSU Sibiu.

Turneul amical debutează vineri, când, de la ora 18:00, elevii antrenați de Mihai Popa, Nemanja Tomic și Robert Munteanu vor înfrunta Dinamo. Sâmbătă, tot de la ora 18:00, Petrolul se va duela cu CSU Sibiu, pentru ca duminică, de la ora 16:00, cele două formații oaspete să se întâlnească într-un meci de gală.

„Lupii” vin după o primă partidă de pregătire disputată în deplasare, la CSO Voluntari, unde au cedat la limită, scor 86-82, după un joc echilibrat.

Accesul spectatorilor la toate cele trei meciuri este liber, iar organizatorii îi invită pe ploieșteni să fie alături de echipa lor, într-o atmosferă de spectacol sportiv autentic.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article