Țeapa caselor de 1 euro din Italia: când visul devine coșmar?
Programul caselor de 1 euro din Italia a atras în ultimii ani mii de oameni din întreaga lume, promițând locuințe simbolice în satele depopulate, cu scopul de a revitaliza comunitățile și turismul. La prima vedere, oferta părea irezistibilă, dar pentru mulți, visul s-a transformat rapid într-o provocare.
Doi tineri, care păreau candidați ideali pentru program, au descoperit că realitatea este mult mai complicată. Anul trecut, entuziasmați de ideea unei case simbolice, au considerat că achiziția unei locuințe de 1 euro ar fi mai avantajoasă decât plata unei chirii lunare de 500 de euro, mai ales că soțul urma să se mute în Italia pentru serviciu.
„Întotdeauna părea să existe un «dar». Am citit forumuri și povești pe BBC și Business Insider. Unii cumpărau case fără să le vadă și descopereau că sunt pe punctul de a se prăbuși. Alții investeau sute de mii de euro în renovări”, povestește tânăra pentru Business Insider.
Programul, deși atrăgător prin prețul minim, ascundea numeroase dificultăți: imobile aproape prăbușite, costuri uriașe de renovare, termene stricte pentru finalizarea lucrărilor, obligația de a locui în casă cel puțin jumătate de an sau chiar de a deschide o afacere.
În plus, toate documentele erau doar în italiană, ceea ce a crescut riscurile pentru cei care nu cunoșteau limba.
O alternativă mai sigură
În final, cei doi tineri au ales o opțiune diferită. Au cumpărat o fermă de 290 de metri pătrați cu un hectar de teren în Sant’Elia a Pianisi, între Napoli și Roma, la prețul de 29.000 de euro.
Proprietatea era aproape gata de locuit, iar comunitatea locală i-a primit cu căldură, oferindu-le produse locale și sprijin.
Pentru siguranță juridică, au apelat la un avocat, plătind 6.500 de euro, ceea ce le-a asigurat că tranzacția se desfășoară corect.
„Am citit că aceste locuri sunt părăsite și fără viață. În realitate, aici se organizează festivaluri, sunt școli, magazine și chiar o bibliotecă. Vara, populația se triplează. Vecinii ne aduc brânzeturi de casă, rodii și legume din grădinile lor. Nu am fi putut cere mai mult”, mărturisesc tinerii.