Turismul din România traversează o perioadă dificilă, iar anul 2025 riscă să fie catalogat drept unul dintre cei mai slabi pentru acest sector. Conform Cartei Albe a Turismului 2025, prezentată la Constanța de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (IMM România), peste 70% dintre antreprenorii din domeniu spun că înregistrează scăderi de venituri față de anul trecut. Dacă în 2024 majoritatea raporta creșteri, acum percepția este diametral opusă.
Mai mult, 60% dintre operatori sunt de părere că autoritățile nu sprijină suficient industria ospitalității. Perspectivele pentru 2026 sunt și mai îngrijorătoare: 82% dintre cei chestionați estimează o scădere a gradului de ocupare a unităților de cazare, fapt ce descurajează investițiile și crearea de noi locuri de muncă.
Fostul ministru al Mediului de Afaceri, senatorul Florin Jianu, a subliniat că voucherele de vacanță și TVA-ul redus au reprezentat principalii factori de creștere în anii trecuți. El avertizează că renunțarea la aceste facilități ar putea provoca pierderi de aproximativ 10 miliarde de lei economiei, prin scăderea cifrei de afaceri și reducerea competitivității sectorului.
Astfel, vocea industriei de turism transmite un mesaj direct Guvernului condus de Ilie Bolojan: fără măsuri rapide și clare de sprijin, România riscă să piardă și mai mult teren într-un sector care ar trebui să fie motor de dezvoltare economică.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook
Sursa Ziare.com