Tragedie în handbalul românesc! Un arbitru de celebru a încetat din viață

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Doliu în handbalul românesc! A murit Horațiu Belu, fost arbitru și observator EHF

Federația Română de Handbal a anunțat, printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, trecerea din viață a lui Horațiu Belu, fost arbitru internațional și observator al Federației Europene de Handbal timp de peste 15 ani.

„Un profesionist desăvârșit, respectat în lumea handbalului din România, Horațiu Belu a contribuit decisiv la progresul arbitrajului românesc prin traducerile și interpretările de regulament la care a lucrat. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe. Odihnă veșnică, Horațiu!”, a transmis FRH.

Horațiu Belu a reprezentat România în handbal ca arbitru timp de mai bine de 15 ani și a făcut parte din Comisia Centrală a Arbitrilor.

În urmă cu trei ani, numele său a apărut într-o controversă, după ce a fost acuzat de comentarii nepotrivite la adresa unei tinere arbitre.

Atunci, Federația l-a suspendat opt etape și l-a amendat cu 1.500 de lei, însă sancțiunea a fost ulterior anulată, Belu respingând ferm acuzațiile.

Share This Article