Polițiști mușcați de ploșnițe în București/ Contractul de dezinsecție este valabil până în 2026

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Poliția Capitalei reacționează după acuzațiile privind ploșnițele din centrele de arest: există un contract de dezinsecție până în 2026!

Poliția Capitalei a transmis, miercuri seară, că are în derulare un acord-cadru pentru servicii de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, valabil până în 2026.

Acțiunile sunt efectuate trimestrial, dar și suplimentar, atunci când apar sesizări sau situații punctuale.

Reacția vine după ce Sindicatul Europol a reclamat condițiile din sediile instituției, susținând că mai mulți polițiști au ajuns la spital cu mușcături de ploșnițe.

Oficialii Poliției au precizat că există două tipuri de intervenții: tratamente non-invazive, realizate periodic sau ori de câte ori este nevoie, și tratamente complexe, cu substanțe toxice, care necesită evacuarea spațiilor.

Ultima acțiune non-invazivă a avut loc în august 2025, iar cea complexă, în mai 2025, la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 2, aflat atunci în renovare.

Instituția subliniază că, în cazul centrelor de reținere, insectele – inclusiv ploșnițele – pot fi reintroduse prin obiectele personale, hainele sau bagajele persoanelor aduse în arest, în ciuda acțiunilor de igienizare.

„Poliția Capitalei intervine de fiecare dată când sunt semnalate astfel de cazuri, cu tratamente repetate și măsuri suplimentare, pentru a menține un mediu sigur și salubru”, au precizat reprezentanții instituției.

Sindicatul Europol susține, însă, că spațiile de arest din Capitală sunt pline de ploșnițe și reclamă „mușcături, mizerie și lipsa unor măsuri elementare de igienă”.

Conform sindicaliștilor, zece persoane au ajuns deja la urgențe, iar situația a fost sesizată la DSP și la Avocatul Poporului.

Share This Article