Un bărbat de 45 de ani, acuzat că a înjunghiat un vârstnic pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice!
Incidentul a avut loc luni, 1 septembrie, în jurul prânzului, în fața unui imobil din sector, pe fondul unor neînțelegeri legate de bunuri nerestituite și o datorie mai veche.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul i-ar fi cerut victimei de 69 de ani să îi returneze câteva obiecte, însă aceasta ar fi refuzat, motivând că nu și-a primit înapoi o sumă de bani împrumutată în trecut. Conflictul a degenerat, iar suspectul i-a aplicat victimei o lovitură de cuțit în zona gâtului.
Deși grav rănit, bărbatul a reușit să le ofere polițiștilor informații despre agresor. La scurt timp, oamenii legii au identificat un suspect care corespundea descrierii, asupra căruia au găsit și arma folosită la atac.
Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Universitar din București, unde starea sa a fost stabilizată.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus inițial reținerea agresorului pentru 24 de ore, iar pe 2 septembrie judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea Serviciului Omoruri al Poliției Capitalei.