O anchetă a scos la iveală o combinație periculoasă între fraudă și poluare. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, coordonați de procurori, au efectuat, ieri, trei percheziții domiciliare în comuna Berca, județul Buzău.
Ținta anchetei a fost un tânăr de 27 de ani, administrator al unei firme din Buzău, suspectat că a înșelat o societate comercială din Constanța. Acesta ar fi cumpărat o automacara în valoare de 173.000 de lei, achitând printr-un bilet la ordin. Înainte de scadență, bărbatul ar fi închis contul firmei, iar documentul bancar a fost refuzat la plată. Ulterior, utilajul ar fi fost vândut fictiv tatălui său, la un preț derizoriu.
În timpul perchezițiilor, polițiștii au găsit utilajul ascuns pe un teren extravilan din Berca. Descoperirea a fost însă și mai gravă: în același loc, anchetatorii au identificat aproximativ 100 de tone de deșeuri periculoase și nepericuloase, îngropate în sol, majoritatea provenind din construcții.
Din teren au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie și un telefon mobil. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
La acțiune au participat polițiști din Buzău, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști ai Gărzii de Mediu, pentru a evalua impactul asupra mediului.



Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook