Declarația vine după reuniunile cu liderii europeni și summitul NATO, unde Trump a insistat pentru creșterea cheltuielilor de apărare
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că omologii săi europeni îl numesc, „în glumă”, „președintele Europei”, ca semn al influenței pe care o exercită asupra politicii continentale. „Ei vă respectă președintele atât de mult încât mă numesc președintele Europei. Este o onoare”, a declarat liderul de la Casa Albă.
Pentru a-și susține afirmațiile, Trump a invocat două exemple recente. Primul este summitul de la Washington, unde a primit lideri europeni de rang înalt – între care președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer, cancelarul german Friedrich Merz și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Întâlnirea a fost marcată de un moment controversat, când Trump a întrerupt discuțiile pentru a vorbi la telefon cu Vladimir Putin, în încercarea de a organiza un summit între Rusia și Ucraina – demers care pare însă compromis din cauza pozițiilor ireconciliabile ale Moscovei și Kievului.
Al doilea exemplu invocat de președintele american este summitul NATO din iunie, la Haga, unde statele membre au convenit să majoreze cheltuielile pentru apărare și securitate la 5% din PIB până în 2035. Această decizie vine după ani de presiuni exercitate de Trump asupra aliaților, încă din primul său mandat, pentru a contribui mai mult la bugetul apărării. „Dacă nu plătesc, nu-i voi apăra”, avertiza liderul american încă din martie.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.