Ministrul Sănătății anunță măsuri drastice în urma anchetei privind Centrul de Arși de la Floreasca. Spitalul va trata doar cazuri cu arsuri în limite moderate, iar legislația va fi modificată pentru a preveni situații similare.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că Centrul de Arși din cadrul Spitalului Floreasca își pierde oficial statutul de „centru” și va funcționa, de acum înainte, doar ca unitate funcțională, dedicată pacienților cu arsuri de complexitate redusă sau medie. Decizia vine după o serie de controale declanșate de scandalul privind tratamentul necorespunzător al pacienților și după acuzațiile grave de management defectuos, lipsă de igienă și infecții nosocomiale ascunse.

Cazul Laviniei Vlad, o pacientă cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, transferată ulterior în Belgia după o internare de 53 de zile în care a contractat multiple infecții, a scos la iveală probleme sistemice. Sora acesteia, Alina Alexandru, a adus în atenția publică nereguli grave: uși deschise la saloanele pacienților critici, personal care intra fără echipament de protecție, lipsa asistenței psihologice și neglijențe privind îngrijirea pacientului.

Mai mult, ministrul Rogobete a dezvăluit că ancheta Parchetului în cazul Floreasca este deja în curs, după ce a constatat falsificarea documentației oficiale în referatul de aprobare al Direcției de Sănătate Publică. În memoriul tehnic al spitalului se menționa existența unui sistem de ventilație HVAC, dar verificările au arătat că acest sistem lipsea, iar autoritățile sanitare au confirmat în mod eronat datele false.

În plus, Spitalul Floreasca a fost implicat și într-un focar de infecție cu Candida auris, confirmat încă din toamna anului trecut. Un pacient internat la Chirurgie Cardiovasculară a murit în decembrie, dar cazul nu a fost raportat oficial, iar familia acestuia a depus plângere penală.

Ministrul a declarat că în cel mult două săptămâni va propune modificări legislative pentru a evita repetarea unor asemenea situații, subliniind că responsabilitatea față de pacienți și transparența în actul medical trebuie să primeze în orice unitate sanitară.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.