Șeful Guvernului afirmă că, în ciuda tensiunilor politice, colaborarea guvernamentală este eficientă și anunță asumarea unui nou pachet de măsuri economice în perioada următoare.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, deși coaliția de guvernare a traversat momente tensionate, aceasta funcționează în plan guvernamental, iar colaborarea cu liderii partidelor, inclusiv cu președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a fost una constructivă. Bolojan a subliniat că ședințele coaliției nu au avut ritmul necesar în ultima perioadă, ceea ce a întârziat adoptarea unor decizii importante.
„Guvernul lucrează săptămânal, hotărârile sunt adoptate, iar colaborarea cu domnul Grindeanu și cu ceilalți lideri a fost bună. Întotdeauna am încercat să construiesc punți, nu ziduri. Însă este dificil să armonizezi pozițiile a patru partide și ale grupului minorităților”, a declarat Bolojan într-un interviu pentru Antena 1.
Premierul a indicat că, în săptămâna următoare, coaliția ar putea să își asume răspunderea pe un nou pachet de măsuri economice, necesar pentru îndeplinirea angajamentelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și pentru continuarea absorbției fondurilor europene.
„Este important să păstrăm încrederea investitorilor. Pachetul 2 de măsuri este esențial, iar dacă va fi aplicat corespunzător, România poate trece cu bine peste acest moment economic dificil. Nu este ușor să anunți măsuri nepopulare, dar este necesar să rămânem consecvenți și să acționăm responsabil pentru țară”, a conchis Bolojan.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.