La mare concurență cu spectacolul trupei teatrului “Ciufulici” din imediata vecinătate a Casei Albe, ședința “de îndată” convocată de primarul Adrian Dobre a sucombat din primul moment.
Motivul, unul mai cunoscut decât toate motivele lumii din această urbe parcă blestemată de soartă, s-a tradus prin absența “in corpore minus unu” a delegației consilierilor PSD-ALDE, cu toții prea ocupați pentru a se detașa de familii și prieteni într-o prea sfântă zi a Rusaliilor.
Așadar, nimic nou, în lipsa cvorumului necesar de minimum 17 aleși, ședința “de îndată” s-a transformat într-o ședință “pe altă dată”, nu înainte ca edilul să explice lipsa implicării colegilor din opoziție, “tocmai cei care clamau, sus și tare, importanța unei astfel de întâlniri pentru binele Petrolului!”
În timp ce “suprema” Anabell Olimpia Măntoiu împărțea cu dărnicie -celor 8 consilieri PNL + “spionul din găoace” Robert Vâscan (PSD) -material de studiu pentru proxima ședință “de îndată” de mâine (!), primarul Dobre explica cum, din prea multă dragoste pentru Petrolul, a considerat necesar să convoace aceste ședințe în zile libere: “Voi continua cu aceste ședințe “de îndată” exact până la momentul în care se va întruni cvorumul necesar și documentul în sine va fi supus și aprobat! Iar Petrolul va primi mărcile atât de folositoare într-un timp atât de scurt! Noi asta am vrut, să ajutăm echipa, să nu fim arătați cu degetul! Am convocat ședință ”de îndată” exact în momentul în care am avut rezultatele finale din partea evaluatorului. Vineri seara au venit, după 48 de ore am convocat ședința! Așa s-a vrut din partea tuturor, așa s-a discutat miercuri, suntem în temei legal numai că, iată, colegii de la PSD-ALDE… nu au putut să ajungă!”
Nimic nou în astfel de cazuri, au existat și consilieri ai PNL care s-au arătat dezamăgiți, unii dintre ei fiind convocați direct de pe însoritul litoral bulgăresc al Mării Negre! “Ce măgărie, am venit degeaba pentru un scop dorit nobil!” spunea cu năduf unul dintre aleși. Unul dintre foarte puținii care, de exemplu, nu participaseră la ședințele “cu strigături” de miercuri! Așa că, se vede de la o poștă, când vin unii nu vin alții…și invers! Ce circ!