O femeie de 31 de ani din Timișoara, care a născut în toaleta locuinței sale și a lăsat bebelușul să moară în vasul de WC, a fost trimisă în judecată!

Femeia este acuzată de omor calificat și violență în familie și a fost cercetată în stare de arest preventiv de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Potrivit anchetei, pe 11 aprilie 2025, în jurul orei 12:00, femeia, știind că este însărcinată și ajunsă la termen, a născut un nou-născut viabil direct în vasul de toaletă din locuința sa. După naștere, bebelușul a rămas fără ajutor aproximativ 20-30 de minute, până la sosirea unui echipaj de ambulanță, care a scos cadavrul.

Raportul medico-legal arată că decesul a survenit din cauza leziunilor la nivelul capului, probabil produse în timpul nașterii prin impact cu pereții vasului, și a asfixiei mecanice (înec).

Potrivit Parchetului, vinovăția inculpatei constă atât în modul necorespunzător de a naște, cât și în faptul că a lăsat copilul fără ajutor, acceptând posibilitatea decesului.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Timiș pentru soluționare.