Președinții american Donald Trump și rus Vladimir Putin s-au salutat călduros vineri, în Alaska, imediat după ce au coborât din avioanele prezidențiale, înaintea summitului dedicat discuțiilor despre Ucraina!

Trump a salutat militar, iar cei doi lideri au fost survolați de avioane de vânătoare în timp ce schimbau câteva cuvinte și făceau o fotografie oficială, ignorând întrebările jurnaliștilor.

Ulterior, s-au urcat în limuzina prezidențială americană blindată, „The Beast”, pentru a se îndrepta spre locul summitului, însoțiți de consilieri și echipele de securitate.

Trump a coborât primul din Air Force One, urmat la câteva secunde de Putin, care zâmbea însoțit de agenți de securitate. Trump l-a aplaudat pe liderul rus la sosire.