Vineri, la un târg tradiţional organizat în comuna Corneşti, judeţul Dâmboviţa, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, jandarmii au depistat un bărbat de 44 de ani şi un adolescent de 16 ani care aveau asupra lor mai multe arme albe!

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, atitudinea ostilă a celor doi a atras atenţia echipajului aflat în zonă.

În urma legitimării şi a controlului corporal, jandarmii au găsit asupra lor două cuţite, iar în atelajele hipo cu care se deplasau au descoperit mai multe coase şi topoare. Aceste obiecte ar fi putut fi folosite pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Pe numele celor doi au fost întocmite actele necesare, iar cazul a fost preluat de Poliţie pentru continuarea cercetărilor privind portul fără drept de obiecte periculoase în spaţii publice destinate distracţiei sau agrementului.