Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, condus de Anna Ungureanu, a susținut în această dimineață impresionantul eveniment-concept Madrigal la Răsărit, stabilind un nou record la ZooM Beach, Constanța!

Peste 6.500 de spectatori au întâmpinat răsăritul soarelui pe acordurile live ale Corului Madrigal, într-o experiență imersivă în care muzica de excepție s-a împletit cu spectacolul grandios al naturii. Acesta este al treilea an consecutiv în care Madrigal oferă publicului de pe litoral această experiență de Ziua Marinei Române și de Sfânta Maria.

Evenimentul face parte din SEAS 2025 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (ediția a IV-a) și a oferit spectatorilor o experiență emoțională profundă, aflată la granița dintre sacru și uman.

Programul a inclus lucrări din culturi variate, precum Statele Unite, Portugalia, Spania, Italia, Letonia și România, creând o călătorie sonoră în pas cu soarele.

Pentru a asigura condiții optime de participare în spațiu și la o oră neconvențională, organizatorii au amenajat două noi zone de acces și au distribuit brățări personalizate pentru fiecare dintre cele trei spații dedicate, reducând aglomerația și respectând „programul de răsărit”.

Comunicarea cu publicul a început încă din 15 iulie, iar biletele gratuite, disponibile exclusiv pe Bilete.ro, s-au epuizat în câteva zile.

În doar trei ediții, Madrigal la Răsărit a devenit o tradiție la Constanța, atrăgând spectatori de toate vârstele, localnici și turiști, care aleg să trăiască magia primelor raze de soare deasupra Mării Negre alături de Corul Madrigal.

Echipa artistică și de producție:

  • Dirijor: Anna Ungureanu
  • Concept: Emil Pantelimon
  • Scenografie: Vladimir Turturica
  • Pian: Abel Corban
  • Light design: Mircea Mitroi, Ivan Klopov, Ruxandra Ilie
  • Inginerie sunet: Andrei Marin, Alexandru Sprânceană
  • Tehnic sunet: Cristian Loviște, Dan Gheorghe, Laurent Larzilliere
  • Organizare: Leila Popovici

Evenimentele continuă în acest weekend pe ZooM Beach și Faleza Cazino Constanța, cu spectacole susținute de copii din corurile Cantus Mundi, alături de artiști consacrați:

Program de weekend:

  • 16 august | ora 19:00 | ZooM Beach | Cantus Mundi Fest | Folclor
    Invitați speciali: Ioana Ștefan și Taraful „Frații Cazanoi”
    Acces liber cu rezervare – locuri epuizate
  • 17 august | ora 20:00 | Faleza Cazino Constanța | Gala Cantus Mundi
    Corurile de copii Cantus Mundi
    Acces liber