Administrația Națională „Apele Române” respinge afirmațiile apărute recent în spațiul public referitoare la o pretinsă întârziere în implementarea aplicației „Radarul Balastierelor”
Instituția precizează că proiectul se desfășoară conform planificării inițiale și nu a fost solicitat un calendar separat pentru lansarea sa.
„Radarul Balastierelor” este o platformă digitală integrată, destinată gestionării și monitorizării exploatărilor de agregate minerale. Aplicația facilitează schimbul de informații între instituțiile responsabile — Ministerul Mediului, Administrația Națională „Apele Române”, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate — și operatorii economici, oferind un cadru transparent, eficient și conform legislației.
După recepția oficială a aplicației, în decembrie 2024, Apele Române, împreună cu partenerii instituționali, au pregătit etapa-pilot, derulată între 2 iunie și 5 septembrie 2025. Aceasta cuprinde trei faze:
- Crearea conturilor și familiarizarea utilizatorilor cu aplicația;
- Introducerea datelor privind reglementarea perimetrelor de exploatare;
- Verificări în teren și testarea procedurilor de introducere a avizelor de însoțire a mărfii.
Scopul etapei-pilot este testarea platformei în condiții reale, remedierea eventualelor probleme tehnice și pregătirea lansării oficiale. La finalul acestei perioade, va fi stabilit calendarul de punere în funcțiune.
Apele Române dau asigurări că vor oferi publicului informații actualizate ori de câte ori va fi necesar, pentru a garanta transparența și corecta informare.