Opt persoane au fost rănite duminică în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 64, în județul Vâlcea!

„În urmă cu puțin timp, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs la intersecția dintre DN 64 și DJ 647, pe raza localității Tătărani. Din primele cercetări reiese că evenimentul a fost cauzat de neacordarea priorității și a constat într-o coliziune între două autoturisme”, a transmis IPJ Vâlcea.

Potrivit polițiștilor, în urma impactului, opt persoane au fost rănite și transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Traficul în zona accidentului a fost dirijat alternativ de polițiștii Serviciului Rutier și cei ai orașului Băbeni.