Salvamontiștii avertizează asupra numărului tot mai mare de câini de stână și a pericolului pe care aceștia îl reprezintă pentru turiștii care merg pe munte!
În ultima perioadă, tot mai multe persoane au fost atacate, ceea ce îi determină pe salvatorii montani să transmită recomandări clare pentru prevenirea incidentelor.
Turiștilor li se recomandă să evite apropierea de stâne și de animalele din jurul acestora, chiar dacă asta presupune devierea de la traseul inițial sau pierderea de timp.
Este important ca aceștia să fie vigilenți în zonele unde se află turme, deoarece comportamentul câinilor poate deveni brusc agresiv dacă percep o amenințare pentru animale.
„Nu încercați să hrăniți, să atingeți sau să vorbiți cu câinii. Evitați gesturile bruște, țipetele sau fuga – orice comportament neobișnuit poate declanșa un atac”, a subliniat directorul Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu.
În cazul în care sunt înconjurați de câini, turiștii trebuie să își păstreze calmul, să stea cu mâinile pe lângă corp și să nu fugă.
Dacă sunt atacați, se recomandă protejarea feței și mâinilor cu rucsacul sau cu o haină. Cei care merg pe munte cu animale de companie trebuie să le țină în lesă și la distanță de turmă și de câinii de pază.
Salvamontiștii mai sfătuiesc vizitatorii să urmeze traseele marcate, să fie atenți la panourile de avertizare și să anunțe autoritățile despre orice incident, pentru a putea fi luate măsuri suplimentare.
În același timp, salvatorii montani fac un apel ferm către proprietarii de stâne: să supravegheze câinii, să monteze panouri de avertizare vizibile și să împiedice accesul câinilor agresivi pe traseele turistice.