Guvernul aprobă măsuri esențiale pentru accesul la vaccinare și controlul infecțiilor în spitale

Constantin Corina
1 Min Read

Guvernul României a adoptat astăzi, la inițiativa Ministerului Sănătății, o serie de modificări legislative menite să sprijine pacienții și cadrele medicale, marcând un nou pas în reforma sistemului sanitar

Una dintre cele mai importante decizii vizează extinderea accesului gratuit la vaccinarea anti-HPV. Astfel, tinerii – inclusiv băieții – cu vârste între 11 și 26 de ani vor putea beneficia de vaccin fără costuri, acesta fiind decontat prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Măsura are ca scop facilitarea unui acces mai larg și mai rapid la această formă de prevenție esențială.


Totodată, au fost aprobate patru seturi de norme esențiale pentru controlul infecțiilor asociate asistenței medicale, menite să crească siguranța în unitățile sanitare:

Normele privind organizarea activităților de prevenire și limitare a infecțiilor în spitale


Metodologia de raportare a infecțiilor asociate actului medical


Atribuțiile referitoare la accidentele de expunere la produse biologice pentru personalul medical


Metodologiile de supraveghere a infecțiilor și de gestionare a accidentelor de expunere la produse biologice


Aceste reglementări consolidează calitatea serviciilor medicale și sporesc protecția atât a pacienților, cât și a profesioniștilor din domeniul sănătății.

Share This Article