casă de vacanta sparta


Un bărbat din Ploiești, aflat sub control judiciar pentru încălcarea unui ordin de protecție și amenințare, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce a continuat să încalce măsurile impuse de instanță și a comis noi infracțiuni. Decizia a fost luată pe 2 augustde judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Procurorii au cerut inițial înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă, întrucât acesta nu s-a prezentat la poliție pentru a semna graficul de prezență, a ignorat interdicția de a lua legătura cu persoana vătămată și, mai grav, a amenințat-o din nou. În ciuda măsurilor de supraveghere, acesta a persistat în comportamentul agresiv care a generat inițial intervenția autorităților.

Mai mult, pe 28 iulie, după ce fusese deja pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa, inculpatul a comis alte două infracțiuni, tot împotriva aceleiași persoane. Este vorba despre furt calificat și o nouă amenințare. Aceste fapte au fost cercetate într-un dosar distinct, pentru care procurorul de caz a extins urmărirea penală.

Instanța a decis că măsura controlului judiciar nu mai este suficientă pentru a proteja persoana vătămată și a dispus arestul la domiciliu, ca o măsură mai restrictivă, dar care păstrează echilibrul între nevoia de siguranță publică și drepturile procesuale ale inculpatului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.