Bărbat mort după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe un teren în pantă!

Un bărbat de 41 de ani, din localitatea Sărata, județul Bistrița-Năsăud, a murit marți, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe care îl conducea pe un teren în pantă, în apropierea Drumului Județean 154.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea accidentului și s-au deplasat la fața locului pentru cercetări. Din primele informații, bărbatul ar fi pierdut controlul vehiculului în timp ce cobora o pantă, răsturnându-se.

În urma impactului, acesta a decedat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului.