Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova și Serviciului Rutier Brașov desfășoară o acțiune punctuală pe Drumul Național 1, pe raza celor două județe, având ca scop reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum.
Activitatea face parte din Programul Operațiunilor Europene ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere din Europa) și se desfășoară simultan în toate statele membre.
Scopul principal al acțiunii este combaterea excesului de viteză, dar și responsabilizarea și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun atât ei, cât și ceilalți participanți la trafic, prin nerespectarea regulilor de circulație.
În primele 6 luni, pe raza județului Prahova, s-au produs 11 accidente rutiere grave, care au avut ca și consecințe decesul a 8 persoane și rănirea gravă a 12 persoane.




Astfel, eforturile europene adoptate prin ,,Viziunea Zero”, strategie ce are ca obiectiv reducerea cu 50 % a numărului de decese rutiere până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2020 (obiectiv intermediar și 0 decese până în anul 2050), sunt susținute de polițiștii rutieri, care permanent desfășoară activități pentru consolidarea mediului de siguranță rutieră.