Ambarcaţiune cu patru persoane la bord, incident petrecut în Delta Dunării

Dudau Andreea Valentina
3 Min Read

O ambarcațiune cu patru persoane la bord, între care doi copii, a fost implicată sâmbătă după-amiază într-un incident în Delta Dunării, în apropiere de canalul Caraorman!

Evenimentul s-a produs în timpul manevrelor de acostare, moment în care una dintre persoane a căzut în apă. Aceasta a fost salvată înainte de sosirea echipajelor ISU Tulcea, care au intervenit cu două ambarcațiuni.

„Toate cele patru persoane sunt conștiente și cooperante. Pentru evaluarea lor medicală, la fața locului au fost trimise două ambulanțe navale – una privată și una din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea”, a transmis ISU Tulcea.

Tot sâmbătă, un al doilea incident naval a avut loc pe canalul Sulina, unde o barcă cu două persoane la bord a început să ia apă după trecerea unui catamaran în apropiere.

Cei aflați în ambarcațiune au apelat numărul de urgență 112, iar echipele de salvare i-au ajutat să evacueze apa. Nimeni nu a fost rănit, iar ambarcațiunea și-a putut continua deplasarea.

Aceste două incidente vin la doar câteva zile după tragedia din Golful Musura, unde patru persoane, inclusiv un copil de trei ani, și-au pierdut viața după ce o ambarcațiune cu 14 oameni la bord s-a răsturnat.

Potrivit Autorității Navale Române (ANR), accidentul s-a produs luni seară, în jurul orei 19:30, în zona epavei „Turgut S.”, imediat după ieșirea prin Bara Sulina.

Ambarcațiunea de agrement plecase din Portul Sulina către Golful Musura și s-a răsturnat pe fondul vremii nefavorabile, cu valuri de până la doi metri.

Toate cele 14 persoane au fost recuperate din apă, însă patru – printre care și un copil – au fost declarate decedate de echipajele medicale.

Directorul Căpităniei Zonale Tulcea, Dan Ichim, a declarat pentru News.ro că Bara Sulina fusese declarată impracticabilă încă de luni după-amiază, din cauza condițiilor meteo periculoase.

La comanda ambarcațiunii se afla Cosmin Adrian Irimia, cadru militar.

Ancheta a fost preluată de Tribunalul Militar București, iar bărbatul este cercetat sub control judiciar, după ce instanța a respins solicitarea procurorilor de arestare preventivă.

El are interdicția de a mai conduce ambarcațiuni de agrement, însă decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Share This Article