Doi bărbați, acuzați de procurorii DNA de dare de mită în legătură cu atribuirea unui contract în Portul Constanța, și-au recunoscut faptele în fața anchetatorilor și au primit condamnări cu suspendare/Unul dintre ei a promis suma de 250.000 de euro pentru ca firma sa să câștige contractul, oferind un avans de 25.000 de euro!

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției au dispus joi trimiterea în judecată, cu acord de recunoaștere a vinovăției, a lui Ţ.L., angajat al unor societăți comerciale din Portul Constanța, pentru dare de mită, și a lui B.R., asociat și administrator al unei firme care activează tot în Portul Constanța, pentru aceeași infracțiune.

Conform procurorilor, la 20 ianuarie 2025, Ţ.L. a promis, prin intermediul unei terțe persoane, suma de 250.000 de euro (1% din valoarea contractului estimat la circa 25 milioane de euro) unor funcționari publici din Administrația Porturilor Maritime Constanța pentru ca firma pe care o conduce să fie desemnată câștigătoare a contractului „Umpluturi și sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio–maritimă a Portului Constanța”.

Ulterior, la 4 și 6 februarie, Ţ.L. a oferit un avans de 25.000 de euro, tot prin intermediul aceleiași persoane.

De asemenea, la 11 decembrie 2024, B.R. a remis aproximativ 400 de euro unui funcționar public din cadrul Administrației Porturilor Maritime, Cristea Cătălin-Viorel, pentru obținerea și urgentarea avizelor și aprobărilor necesare unui proiect derulat prin firma sa în port.

Pentru prima cauză, procurorii au dispus sechestrul asupra sumei de 25.000 de euro depusă în contul A.N.A.B.I., în vederea confiscării speciale.

Cei doi inculpați și-au recunoscut vinovăția, iar Ţ.L. a primit o pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, iar B.R. un an și patru luni cu suspendare.

Ambii trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pentru câte 60 de zile.

Dosarele și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Constanța, împreună cu propunerea menținerii măsurii asigurătorii.