Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Metrorex!

Cătălina Dumitrache
2 Min Read

Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, a anunțat că a dispus un control tematic la Metrorex, vizând contractele și sporurile acordate angajaților, într-un moment în care autoritățile analizează majorarea tarifelor pentru transportul public integrat din București și Ilfov.

Controlul, declanșat marți, are ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale în derularea contractelor încheiate de Metrorex, dar și a criteriilor de acordare a sporurilor și altor beneficii salariale. Ministrul a precizat că aria de control poate fi extinsă și asupra altor aspecte privind activitatea societății, în funcție de concluziile preliminare.

Această acțiune vine în paralel cu propunerea de creștere a tarifelor pentru biletele și abonamentele integrate STB–Metrorex, în unele cazuri cu până la 80%. Potrivit documentelor analizate, biletul unic valabil 120 de minute ar urma să crească de la 5 la 7 lei, iar abonamentul anual ar putea ajunge la 1.410 lei, față de 1.200 în prezent.

Demersurile fac parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri pentru eficientizarea companiilor de stat, anunțat de Guvern în contextul reducerii deficitului bugetar. Metrorex, societate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, este astfel vizată atât de ajustări financiare, cât și de măsuri de control administrativ.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.

Share This Article