Antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare în județele Sibiu și Mureș! Când va avea loc?

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read
Foto: stiriromania.ro

Statul Major al Apărării va organiza, în perioada 15-19 septembrie, în judeţele Sibiu şi Mureş, exerciţiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare, denumit MOBEX SB-MS-25!

Aceste exerciţii, desfăşurate periodic, au ca scop verificarea completării cu personal şi tehnică a unităţilor militare, precum şi consolidarea legăturii dintre rezervişti şi militarii activi, au anunţat, marţi, reprezentanţii Ministerului Apărării.

Rezerviştii din judeţele Sibiu şi Mureş convocaţi la unităţile MApN unde sunt înregistraţi vor participa, timp de o zi, la activităţi specifice de pregătire.

În aceste judeţe, exerciţii similare au avut loc în 2012, iar cele mai recente acţiuni de mobilizare s-au desfăşurat în mai 2025 în judeţele Teleorman, Giurgiu şi Olt.

Acţiunea este organizată conform prevederilor Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, precum şi a Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Convocarea rezerviştilor se va face prin structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Evaluarea autorităţilor locale şi operatorilor economici din Sibiu şi Mureş va fi coordonată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

Pentru a preveni dezinformarea şi apariţia ştirilor false legate de aceste exerciţii, Ministerul Apărării recomandă cetăţenilor să consulte doar surse oficiale.

Pe platforma InfoRadar a MApN sunt disponibile informaţii despre încercări anterioare de inducere în eroare a publicului pe teme similare.

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a precizat că în 2024, CSAT a aprobat cinci exerciţii pentru 2025.

Până acum s-au desfăşurat exerciţiile din judeţele Olt şi Gorj, iar în septembrie va avea loc cel din Sibiu şi Mureş. În a doua jumătate a anului vor urma exerciţiile din Bucureşti-Ilfov şi judeţul Covasna.

Principalul obiectiv al exerciţiului este evaluarea potenţialului economic şi uman al autorităţilor publice locale, instituţiilor şi operatorilor economici din judeţele Sibiu şi Mureş, pentru identificarea resurselor materiale, financiare şi umane necesare susţinerii efortului de apărare şi asigurarea continuităţii activităţilor economico-sociale în timpul stării de asediu, mobilizării şi războiului.

Share This Article